Andrei Medinski
"Nacela ruptă"
(16)
Circ |
Bat clopotele la biserici îndepărtate! Aşa cum le bătea badea Puşcă Doroftei, clopotarul surd de pe Coasta Curţii. Împrăştiind norii. Ba' Doroftei era clopotar, fântânar şi uneori un fel de cioclu pe la înmormântări. Înalt şi deşirat. Cu mustăţi stufoase, îngălbenite de tutun şi ochii de viezure. Pe ţeasta pleşuvă avea aceeaşi pălărie veche şi decolorată, iarna şi vara. Se spunea că doarme cu ea pe cap. Atunci, demult, am săpat împreună o fântână. În locul unde el zicea că este apă. Vorbeam puţin amândoi. lar când vorbeam, simţeam cum îmi culege vorbele de pe buze. Coboram pe rând pe fundul gropii unde scormoneam cu târnăcopul. Umpleam, apoi, găleţile cu pământ, iar celălalt le trăgea sus cu o frânghie. Loviturile de târnăcop sună înfundat. Icnesc la fiecare lovitură. Groapa e adâncă de aproape patru metri. Aştept să găsesc, în săpătură, nisipul jilav ce prevesteşte izvorul făgăduit. Deocamdată, e doar lut şi pietriş. "Mai un metăr, domnişorule, şi dăm de apă!" strigă Doroftei de deasupra. Şi-i văd capul cu aoreola murdară a pălăriei proiectat pe cerul albastru de vară. Lovite de pereţi, vorbele-i ajungeau la mine într-o gramatică deformată. Stranie. Sap. Pământul rece şi întunecat îmi aduce aminte de moartea celor patru mineri de la Rodna. Îngropaţi de vii. Sap înainte. Sunt gol-puşcă, doar cu o zdreanţă prinsă de şolduri, şi mă gândesc la înmormântările evreieşti. Acum, dacă s-ar prăbuşi pereţii fântânii, nu ar trebui decât să-mi pună cruce. Dar tot e ceva. Oricum, din lut ne-am zămislit şi-n lut ne întoarcem. Dar asta, deocamdată, nu mă consolează. Eu caut apă. Care este viaţa. Şi mai ales că am pregătită încă de ieri sticla cu mesajul. Pentru posteritate. Ce urmează a fi aşezată în zid. I-am citit şi lui Doroftei: "Această fântână a fost zidită de noi, pentru cei însetaţi şi iertarea păcatelor noastre, A.M. şi P.D., azi, ziua, luna, anul. Nu ştiam atunci, dar intuiam. Intuiam că aşa orgolioşi şi trufaşi cum suntem vrem să lăsăm o urmă. A trecerii noastre prin această lume. Că am fost şi noi acolo nişte ziditori. Cu ceva clipe înainte de marea trecere. Acum sap. Îndârjit. Izvorul izbucneşte de sub picioare. Apă! Am mai lucrat cu Puşcă Doroftei la împrejmuirea livezii. Unde m-a uimit. El nu săpa aşa, cu hârleţul, gropile pentru pari. Adică pentru stâlpii gardului. Făcea altcum. Făcea o gaură cu o rangă pătrată şi apoi o lărgea înghesuind pământul spre margini. "Uite aşa este loc pentru toţi!" zice el oprindu-se din lucru. Obosit. Şi-şi şterge cu mâneca sudoarea de pe chelia lucioasă, acopenind-o imediat cu pălăria binecunoscută. Aprinde apoi, pufăind, o ţigară puturoasă de Naţionale. Se uită la mine întrebător. Tac. N-aveam ce să-i spun. Dar o spun acuma: "E adevărat, ba' Doroftei, este loc pentru toţi! Păcat că aflăm asta prea târziu!" Am vorbit atunci cu Hany, cumnatul meu, doctorul. Care i-a făcut rost de un aparat de auzit. Pe gratis. Doroftei s-a bucurat. Dar econom şi fălos cum era îl purta doar duminica. Fântâna săpată atunci cu Puşcă Doroftei mai există. El nu. I-am făcut portretul în Săpătorul. Compoziţia a fost respinsă la Salonul din '88. Poate fiindcă juriul de atunci era un fel de gropar. Zic poate. Cine ştie. Andrei Medinski. "Nacela ruptă" |
Debarcarea în Dobrogea |
||
Sirena |
Jazz | |||
Cântec |
Nacela ruptă |
Expozitia de pictură şi lansarea de carte "Nacela ruptă", de Andrei Medinski
| Copyright © 2007 Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Timişoara  |
Copyright © 2007 Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Timişoara
|