Imagine de la vernisajul expozitiei

Constantin G. Grangure
NOTE CRITICE
făcute cu ocazia vernisajului expoziţiei
"Forme naturale, studii antropomorfe"
Galeria "Helios" din Timişoara, 9 martie 2001

VERIGA LIPSĂ
scriitor  Lucian P. Petrescu

După Formele libere expuse de Constantin Grangure în dreapta şi în stânga Oceanului Atlantic (străvechiul Ocean Tenebrossum), expunerea Formelor naturale şi a elementelor antropomorfe la începutul mileniului 3 reprezintă, fără îndoială, desprinderea-de-pământ.

Fals paradox, Grangure rămâne aparent tot prizonierul voluptăţior existenţei, al dragostei pentru figurativul primar, ancestral, al trupului dorit, adulat, divinizat, eternul feminin de care Pygmalion este atât de plin încât nu mai poate exista salvare (din tine n-ai, la urma urmei, unde fugi, nu-i aşa ?).

Spun aparent, pentru că de astă dată, Grangure face pasul pentru care s-a pregătit cu furie şi răbdare, cu tristeţe şi infatuare, cu umilinţă şi renunţare: pasul de pornire. Pentru că spirite precum Grangure nu trăiesc pentru a desăvârşi, niciodată, ci înaintează în vreme cu nemaipomenită forţă a persuasiunii şi autopersuasiunii doar pentru a începe.

Expoziţia elementelor antropomorfe, iată, îmi aminteşte astăzi de fericirea abulică a uitatului pesonaj Dart, cel ce descoperea craniul copilului australopitec de Taung, celebru-obscura "verigă lipsă" a unei întregi istorii şi mitologii antropologice care să ne explice desprinderea de pământ şi de animalitate. Stau sub femeia levitând deasupra capetelor noastre în falsul abandon al dorinţei universale şi înţeleg că Grangure a străbătut pasul de desprindere! Nu numai pentru că esenţa în care bătrânul şi îndărătnicul Pygmalion sculptează rămâne tot vietatea copacului, a lemnului încă pulsând de seve abia cunoscute, dar şi pentru că ea ţine din acelaşi simţământ sacrosanct să se înnobileze! Ea, esenţa, se sublimează şi se valorează pământean (tot mai scump şi mai atent ales trunchiul de lemn necioplit al matricei) pentru că artistul este pătruns de teama şi de grija păcătoasă a puţinătăţii şi însingurării speranţei, a eternei ratări, a păcatului originar, infinit repetat, asumat.

Dragostea pentru trupul-lemn, pentru femeia-geamăn din unul Androgin, însă, îl salvează pe poet, pe îndrăgostit, pe abia îmblânzitul om al grotelor, vânator-adulator, pictor cu ocru-de-pământ-şi-sânge al victimelor sale gazele - iată materia blândă, vulnerabilă, desăvârşită a transcendenţei.

Iată, aşadar, sursa energiei transcenderii la Constantin Grangure, veşnic îndrăgostit de începuturi şi uitare, de temeri şi temerităţi inconştiente, de phalusuri şi vintre, de nimfe şi fauni, ca şi cum nimeni, niciodată, nu şi-ar mai aminti de vârsta de aur, de Daphnis şi Chloe, de cornul abundenţei şi de tinereţe fără bătrâneţe şi de viaţă fără moarte. De Paradisul pierdut. Dar Constantin Grangure o face, graţios-grosolan, umil-impozant, rituos-vulgar, îngeresc-cabotin, dar cu desăvârşire senin. Ingenuu şi iubitor, ca în binecuvântata vârstă inocentă a Eroilor.

ÎNLĂNŢUIREA ŞI SINGULARITATEA
critic de artă  Ioan Iovan

Se lasă citibile trei polarităţi de evidenţă ale actualei expoziţii personale la galeria "Helios", poate cea mai reuşită de până acum. Întâi, este clar faptul că sculptorul Constantin Grangure, ca situare a demersului artistic, rămâne mai departe circumscris unui anume orizont de arhaităţi. Îl inspiră forma de natură rustică şi îl animă expresia de sorginte tradiţională sedimentată îndelungat în timp. Apoi, de asemenea, rămâne credincios cu liniştire şi cu împăcare statutului de artizan, statut transpus mai ales în felul în care pregăteşte forma pentru apariţie, în felul în care o modelează.

Aşadar, nu modernitatea monumentului, ci istoricitatea unei experienţe artistice ajută la considerarea corectă a sculpturii realizate de Constantin Grangure. Contează ceea ce s-a acumulat de-a lungul vremii în respectiva experienţă artistică, o experienţă integrată organic civilizaţiei lemnului, aceasta fiind perimetrul, perspectiva de reverberaţie.

De aici provine căldura şi toleranţa, apropierea şi familiaritatea, intimitatea şi densitatea, o anumită umbrire caracterizantă. Astfel se explică amestecul de tip solar exprimat, cumsecade şi înţelegător, primitor şi învăluitor. Înţelepciunea acumulată prim vreme justifică echilibrul existent cu natura, colaborarea cu destinul în felul de a fi, în felul de a se situa în firea lucrurilor, în sensul natural al lumii.

De aici, în acelaşi timp, este justificat relativul şi perisabilul, trecătorul şi aproximarea, atenuarea asperităţilor şi contrastelor. Este o modalitate plauzibilă de a fi conform locului în care există, căci lemnul şi pădurea cere să exişti primitor şi generos, bogat şi deschis.

Al treilea sens de raportare este figurativul uman, figura feminină înteleasă ca emblemă, valorizată ca identitate a intimităţii. Este observată şi spionată, este privită şi mângâiată. În acelaşi timp în care este reţinută palpabil este şi secvenţializată expresiv, ipostaziată atitudinal. Aşezată sub zodia metamorfozei, figura feminină exprimă o intimitate caldă, organică. Poate că ocolirea monumentalităţii provine tocmai din opţiunea pentru biologic, pentru forma cu caracter celular. Această împrejurare permite modalitaţile de ordonare şi expresie volumetrică în care predomina înlănţuirea şi singularitatea, se repetă rotunjimile şi străpungerile iar alternanţele curgătoare reverberează în detalieri abstruse. O anume senzualitate se luminează între recognoscibil şi abstract, între concreteţe şi evanescenţă.

Între aşezare şi plutire s-au refugiat aceste forme care au ratat zborul dar nu au pierdut intimitatea fiinţării, căldura felului de a exista. Se face simţită o fiinţare tăcută, închisă plină şi domoală, o fiinţare secretă numai în parte bănuită şi numai selectiv comunicată. Dar sigur preparată cu un gust care exclude vulgaritatea şi derizoriul.

Expoziţia personală de sculptură "Forme naturale, studii antropomorfe"
Sculpturi din expoziţie:   1   2   Note critice

  Copyright © 2001-2004
INFOTIM S.A. Timişoara


INFOTIM S.A.
  Cutie de scrisori   Copyright © 2001-2004
Constantin G. Grangure,
Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Timişoara

Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Filiala Timisoara