Imagine de la vernisaj

Foto: Virgiliu Streian
Imagine de la vernisajul expoziţiei "Reminiscenţe şi alterităţi - Moment retrospectiv Ioan Iovan 60". Cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani cunoscutul critic şi istoric de artă prof. univ. dr. Ioan Iovan, profesor la Facultatea de arte plastice şi design a Universităţii de Vest, va prezenta lucrări de pictură şi grafică din creaţia proprie, opere realizate în perioda 1974-1989, precum şi o amplă selecţie din lucrările a peste 60 de artiştilor plastici, despre care cronicarul sărbătorit a scris sau a vorbit pe parcursul carierei sale.

Expoziţia
"Reminiscenţe şi alterităţi - Moment retrospectiv Ioan Iovan 60"

Galeria "Helios" din Timişoara,
Joi 24 ianuarie 2008, ora 1700.
Vor cuvânta prof. univ. dr. Dumitru Şerban, sculptor, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, istoricul şi criticul de artă Ioan Szekernyés, preşedintele Filialei din Timişoara a UAP, criticul literar Lucian Alexiu, directorul editurilor Hestia şi Anthropos. Din poeziile lui Ioan Iovan va citi actorul Damian Oancea.
Expoziţia va rămâne deschisă până în data de 06 februarie 2008.

În imagine (de la stânga la dreapta):

  1. Petru Galiş - pictor, curatorul expoziţiei şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România - Filiala Timişoara.
  2. Ştefania Stegăroiu - consilier CJT, ing., profesor cu gradul didactic I, membră a Comisiei pentru cultură, învăţământ, tineret şi sport.
  3. Ioan Szekernyés - istoric şi critic de artă, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România - Filiala Timişoara.
  4. Ioan Iovan - critic de artă, prof. universitar dr.
  5. Lucian Alexiu - critic literar, directorul editurilor Hestia şi Anthropos.
  6. Damian Oancea - actor la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" Timişoara.