Andrei Medinski
"Nacela ruptă"
(1)
Copil din flori |
Prima filă din dosarul de securitate este roz. Urmează două fotografii în sepia. În prima, un bărbat într-o manta ofiţerească fără epoleţi, lângă o femeie tânără, pieptănată cu cărare la mijloc. Părinţii mei. Nu le-am spus niciodată ce mult i-am iubit. În cealaltă fotografie, trei copii. Eu cu cele două surori. Din vremea când totul era o însorită şi nesfârşită zi de vară. Locuiam într-un sat de munte. Habitat cercetat cândva de Dimitrie Gusti. Tata era învăţător. Primul drum la oraş l-am făcut cu trenul. Premonitiv am încurcat Rebrişoara cu Timişoara. Zi de târg. Strada plină de ţărani în veşminte de sărbătoare. În piaţă, păzite de soldaţi, trupurile a trei oameni împuşcaţi. Omorâţi în pădurile de sub Ţibleş. Erau aşa-zişii criminali de război. Mă împiedic în caldarâmul înălţat şi-mi julesc genunchii. Mi-am murdărit şi hainele. Plâng. În sat oamenii sunt căutaţi de arme. Îi băteau în beciul primăriei. Deasupra erau două săli de clasă. Se auzea tot. Îmi plăcea să merg la biserică. Mai ales când erau nunţi. Popa Leonte era mucalit. Îi plăceau femeile şi caii. Eu aşteptam cu nerăbdare întrebarea... "de bunăvoie şi nesilit de nimeni"... şi Isaiia dănţuieşte. Era ca o joacă. Copiii primeau întotdeauna o linguriţă cu miere. Am stat la internat în orăşelul lui Coşbuc şi Rebreanu. Seara, în dormitor, cei mai mari ne puneau să boxăm cu nişte mănuşi jerpelite. Nu ştiam să pierd. N-am reuşit să învăţ niciodată lucrul ăsta. În oraş era o făbricuţă de mobilă şi una de marmeladă. Şi trei licee. Unul dintre acestea a dat şaptesprezece academicieni. "Douăzeci şi trei", mă corectează de fiecare dată profesorul meu de istoria artelor. Dintre care patru au fost legionari, mai adaugă zâmbind pe sub mustaţa îngălbenită de tutun. Iubirile de adolescent sunt dureroase.
M-au obsedat ani de-a rândul ochii albaştri ai unei colege, ca-ntr-o romanţă
uzată. La seral îşi fac liceul ofiţerii de securitate şi miliţie
şi alte somităţi locale. Nu ştiu nimic. Dar nu sunt defel
stânjeniţi de asta. Când am luat bacalaureatul am băut prima dată cu
tata. Carcalete. Un fel de şpriţ de vin. Am ameţit. Înainte de a adormi,
zbor razant deasupra pământului. E aproape adevărat. Clujul e cel mai frumos
oraş studenţesc. Mi-am pictat blugii cu picioare de femeie. Prima mea pictură pe
pânză. La defectologie nu pot lucra cu copiii handicapaţi. Doar dacă beau
ceva. Şi beau. Armata este o experienţă existenţială. Aici zilele
şi orele sunt nesfârşite. Am învăţat să spăl şi
să gătesc. L-am bătut fără milă pe unul care m-a înjurat de
mamă. Într-o noapte de santinelă am fugărit o broască pe trotuarul din
jurul depozitului. După un timp respira ascuţit ca un bolnav de astm. M-am rezemat de
zid şi mi-am apăsat ţeava rece a puştii în mijlocul frunţii.
Niciodată nu am fost aşa de singur. Designer la o fabrică. O echipă
tânără. Aceeaşi generaţie. Erau buni. Jumătate sunt astăzi
în Germania. Dragoste. Căsătorie. Copil. Profesie. Carieră. De un an sunt
mai bogat cu două morminte. Şi ultima filă... Sub frunte mi se zbate ochiul
pineal... "de bunăvoie şi nesilit de nimeni" m-aplec şi-i sărut părul
în locul unde cârlionţii aleargă rebel pe curbura gâtului. Inspir.
Locul miroase copleşitor a femeie. Femeia mea.
Andrei Medinski. "Nacela ruptă" |
|
Vertiskos | ||
Aşteptare |
Expozitia de pictură şi lansarea de carte "Nacela ruptă", de Andrei Medinski
| Copyright © 2007 Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Timişoara  |
Copyright © 2007 Uniunea Artiştilor Plastici din România - Filiala Timişoara
|